Se fac pregătiri la Iași pentru pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Sunt așteptați pelerini din întreaga țară, dar și din străinătate. Alături de sfintele moaște ale Ocrotitoarei Moldovei vor fi aduse anul acesta spre închinare, de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta, Grecia), și sfintele moaște ale Sfântului Andrei Criteanul.
O motivație importantă pentru alegerea acestui Sfânt supranumit „exarhul cântăreţilor bisericeşti” a fost conferită de faptul că 2023 este declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”, susțin reprezentanții Arhiepiscopiei Iașilor.
Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe sâmbătă dimineață, 7 octombrie, când, de la ora 6.00, după citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul tradiţionalei procesiuni și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne până duminică, 15 octombrie.
În data de 14 octombrie 2023, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.
„Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, anunţăm că slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locaţii”, precizează sursa citată.
Program 7-15 octombrie 2023
Sâmbătă, 7 octombrie
6.00: Citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva
6.30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Va participa IPS Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
7.00: Așezarea sfintelor moaşte, spre închinare, în baldachinul de pe platoul din faţa Căminului preoțesc ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”
7.00–7.30: Sfinţirea apei (Aghiasma mică) – lângă corpul C1 al Centrului eparhial
7.00–11.30: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfântului Ierarh Andrei Criteanul (în Catedrala Mitropolitană)
16.00–18.00: Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
Duminică, 8 octombrie
6.30–12.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
16.00–18.00: Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfântului Ierarh Andrei Criteanul
19.00–20.30: Pelerinajul ,,Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
20.30: Piesa de teatru Iona de Marin Sorescu. Actor: Lari Georgescu (Sala Unirii, fostul Cinema Victoria)
Luni, 9 octombrie
6.45–11.30: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
16.00–18.00: Vecernia, Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
Marți, 10 octombrie
6.45–11.30: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
17.00–18.00: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
19.00–23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Andrei Criteanul (în Catedrala Mitropolitană)
Miercuri, 11 octombrie
6.45–11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Andrei Criteanul, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
17.00–18.00: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană)
19.00: Întâmpinarea sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Andrei Criteanul la Catedrala Mitropolitană
Joi, 12 octombrie
6.45–11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
16.30–18.30: Etapa mitropolitană a Concursului național „Lăudați pe Domnul!” (în Catedrala Mitropolitană)
18.00: Prezentarea lucrărilor din seria Andrei Criteanul (Librăria Doxologia)
19.00–23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei – aducerea sfintelor sale moaște la Iași (în Catedrala Mitropolitană)
Vineri, 13 octombrie
6.45–11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
17.00–18.00: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
19.00–2.00: Slujba de priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
Sâmbătă, 14 octombrie
7.00–9.00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană)
9.30–12.30: Sfânta Liturghie (pe podiumul de pe Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Răspunsurile vor fi date de corul Filarmonicii Iași)
16.00–18.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
19.00–23.00: Ceasul IX, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
Duminică, 15 octombrie
6.30-9.00: Miezonoptica, Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)
9.00-12.00: Sfânta Liturghie (Catedrala Mitropolitană)
8.30-12.00: Resfinţirea bisericii „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Ţicău (municipiul Iaşi)
16.00–18.00: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva și Paraclisul Maicii Domnului (în Catedrala Mitropolitană)
19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)