Reprezentanții Spitalului Județean de Urgenţă ”Mavromati” Botoșani au impus o serie de măsuri în unitate, după creșterea cazurilor de coronavirus. Astfel, programul de vizită a fost redus de la 2 ore la o oră, respectiv între orele 15.00-16.00 față de orele 15,00- 17.00 cât era programul înainte.
De asemenea, pe secția are voie să intre doar cu aparținător și acela trebuie să poarte mască.
”Avem peste 20 de pacienâți internați pe secțiile Spitalului Județean. Avem pacienți care sunt pozitivi pe secția Cardiologie, doar ieri fiind cinci pacienți pozitiv COVID. Datorită faptului că a crescut numărul de cazuri de infecții respiratorii, pe lângă COVID, gripe, viroze și tot ce este cu transmitere aerogenă, am luat decizia ca să micșorăm orele de vizită la spital de la 15.00 la 17.00 program anterior la 15.00-16.00, limitarea unei singure persoane care să vină să viziteze un pacient și purtarea măștii de către vizitatori în momentul în care intră pe secție pentru a proteja pacienții care sunt internați la spital”, a declarat medicul Delia Adăscăliței, managerul Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani.
Din cei 24 de botoșăneni pozitiv COVID, doi sunt copii.