Unul dintre cele mai importante proiecte din învățământ ale Consiliului Județean Botoșani a intrat în implementare. Este vorba de modernizarea Școlii Profesionale Speciale „Sfântul Stelian”, proiect în valoare de 3,7 milioane de euro, derulat prin intermediul CNI.
Comisia de achiziții din cadrul CNI a declarat oferta depusă de asocierea Inside Construction Roman, Ilvea Vuilding și Samo Expert Proiect drept câștigătoare, după care s-a emis ordinul de începere a lucrărilor.
Arhitecții, care au la dispoziție două luni pentru realizarea proiectului tehnic, au ajuns la Botoșani și au demarat etapa realizării documentației tehnice. „Împreună cu echipa tehnică de la Consiliul Județean, am avut o primă întâlnire cu reprezentanții firmei care se ocupă de proiectare. Ne dorim un proiect de calitate, care să nu pună probleme în execuție și care să asigure un mediu propice dezvoltării copiilor cu nevoi speciale. Avem datoria de a le asigura cele mai adecvate condiții în școlile pe care le urmează, astfel încât să dobândească un minim de competențe profesionale care să-i ajute să se integreze mai bine în societate. Am promis modernizarea Școlii Speciale «Sfântul Stelian» și ne ținem de cuvânt”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Proiectul presupune: refacerea șarpantei, montarea de panouri fotovoltaice, anveloparea termică a întregii clădiri, înlocuirea geamurilor și a ușilor, realizarea încălzirii în pardoseală, înlocuirea rețelei de distribuție a căldurii, a centralei termice, a instalațiilor și obiectelor sanitare, a instalațiilor de iluminat și a celor de detecție și semnalizare în caz de incendiu. De asemenea, se va realiza amenajarea terenului, refacerea trotuarelor și a căilor de acces. Proiectul prevede și dotările specifice activității școlare.
Clădirea Școlii Speciale „Sfântul Stelian” a fost construită în anii 1979-1980 și a fost inaugurată în 1981. De la darea în folosință, clădirea nu a beneficiat de lucrări de reabilitare.