Fostul administrator public al județului Botoșani, Radu Judele a fost arestat preventiv, duminică, în baza unui mandat emis de magistrații de la Tribunalul Vaslui. Arestarea acestuia survine la mai puțin de 24 de ore după ce a fost reținut, sâmbătă, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași pentru luare de mită și trafic de influență.
Judele este implicat în dosarul președintelui Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, care a fost arestat, tot sâmbătă, pentru o șpagă de 1,25 milioane de lei. Denunțătorul lui Judele este același ca și în cazul lui Dumitru Buzatu, respectiv omul de afaceri Emil Savin.
Solutia pe scurt: În baza art. 226 alin.1 şi 2 C. pr. pen., cu referire la art. 202 C. pr. pen., art. 223 alin. 2 C. pr. pen., admite propunerea Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iaşi. Dispune arestarea preventivă a inculpatului JUDELE RADU, , cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 6 alin.1 din legea 78/2000 rap. la art. 289 alin.1 și 2 C.pen şi trafic de influență prev. de art. 291 alin.1 C.pen., ambele cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen., pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 24.09.2023 până la 23.10.2023 inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că inculpatul a fost asistat de apărătorii aleși. Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru DNA – Serviciul Teritorial Iaşi. Pronunţată în Camera de consiliu azi, 24.09.2023. Judecător de drepturi şi libertăți, Crăciun Cătălin Constantin
Potrivit anchetatorilor anticorupție, în anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri europene, între Consiliul județean Vaslui și o societate comercială, a fost încheiat un contract de achiziție publică ce avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui.
În cursul anului 2021, în condițiile în care lucrările erau finalizate în proporție de 80%, între reprezentantul societății comerciale respective (martor în cauză) și Dumitru Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui, ar fi apărut neînțelegeri referitoare la plata facturilor (circa 3.000.000 euro) și implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă.
În acest context, CJ Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială (al cărui obiect de activitate este realizarea de activități de inginerie şi consultanță tehnică), administrată de botoșăneanul Radu Judele, pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate.
După întocmirea raportului de expertiză (în care erau trecute date care nu corespundeau realității din teren), în data de 22 iunie 2022 respectiv în perioada 7-15 februarie 2023, expertul Radu Judele ar fi pretins de la omul de afaceri suma de suma de 714.000 de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu CJ Vaslui și implicit de „a favoriza” societatea martorului (în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de cca. 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini).
De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, fostul administrator public al județului Botoșani i-ar mai promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenți din cadrul Consiliului Județean Vaslui și că-i va determina pe aceștia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate.
În contextul menționat mai sus, expertul a primit în datele de 2 martie 2023 și 27 aprilie 2023 suma totală de 714.000 de lei.
După remiterea sumei de mai sus, Judele ar fi înaintat Consiliului județean Vaslui documentația tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită și acceptată de către factorii decidenți din cadrul instituției publice, printre care și Dumitru Buzatu.
Antreprenorul din Botoşani care a ajuns la afaceri de 53 milioane de euro
Aici sunt banii dumneavoastra irositi pe comisioane, expertize tehnice, drumuri fara durabilitate etc. In toata tara este la fel(anul trecut a fost arestat un domn de la CJ SV). Constructorii dau politicienilor presedinti de CJ, vicepresedinti de CJ , ministri, directori CNAIR, comisioane de sute de mii sau milioane de euro. Acesti bani se obtin folosind materiale mai ieftine decat in proiect( pietris de rau in loc piatra sparta de munte, bitum ieftin), se toarna straturi mai subtiri decat in proiecte. In loc sa tina 10 ani drumul tine 2-3 ani si este nevoie de alte reparatii. Alti ban,i alte proiecte, alti constructori, alti politicieni, alte comisioane. Institutiile statului – parchet, politie, ISC, CNAIR- sunt paralizate de politicieni. O tara saraca condusa de hoti bogati.
domnule avem exempul cel mai rau ! MANOLEASA- RADAUTI PRUT sa lucrat in batei de joc peste pietris in doua cu pamant sa turnat un strat subtie dar malos de asfalt care se macina de la inceput ! nimeni nu a dat nici un raspun sau replica la acesta lucrare facut in bataie de joc ! banii au fost furtati si noi ce mergem zi de zi pe acest drum vedem cum se macina!
DOAMNA DE LA CJ am vazut lucrarile de la avrameni manoleasa …se lucreaza ca la fel de ce nu se pune piatraa sparta cum spun normele ?? de la panaitoaia spre aadimitrie cantemir sau pus acolo lq izvoare tub de PVC de 15 cm sa preia apele din izvoare??/ acelea in putin timp se vor colmata si in 3-4 ani se va duce la vale ! gasiti solutii bune astfel milioane de euro care furate care bagate aiurea in pamant fara rezultate in timp!