Partida dintre FC Botoșani și UTA, disputată sâmbătă pe Stadionul Municipal, a fost oprită din cauza unui spectator căruia i s-a făcut rău. Este vorba de un suporter al formației din Arad, care a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Arbitrul central Vlad Baban a întrerupt meciul, permițând cadrelor medicale botoșănene să meargă în tribună și să îi acorde asistență medicală bărbatului. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și o ambulanță care se afla la momentul respectiv în incinta stadionului.
Meciul dintre FC Botoșani și UTA din etapa a 10-a a Superligii, a fost reluat după două minute. La momentul respectiv scorul dintre cele două echipe era de 0-0.