Clădirea Protecţiei Civile din municipiul Botoşani va fi consolidată pentru a face faţă unui cutremur de intensitate mai mare. Consilierii județeni se vor întruni în ședința din luna septembrie pentru a aproba documentația tehnico economică faza DALI pentru obiectivul de investiții ,,Lucrări de consolidare pentru reducerea riscului seismic şi lucrări de intervenţie pentru creşterea eficienţei energetice la clădirea Protecţiei Civile din municipiul Botoşani, str. Octav Onicescu nr.44”. Actualmente în această clădire funcţionează SMURD.
Investiția va fi realizată prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat și are o valoare de 6,4 milioane lei.
Imobilul va beneficia de lucrări de consolidare pentru reducerea riscului seismic şi de lucrări de intervenţie pentru cresterea eficienţei energetice.
”Documentația tehnică este întocmită în vederea creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum si asigurării funcționalității acestora, conform tuturor cerințelor fundamentale si a creșterii eficientei energetice. Prin realizarea obiectivului de investiții propus se preconizează asigurarea unei facilități care să ofere condiții de funcționare și desfășurare la un nivel de calitate superior a activităților specifice sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani și reducerea riscului seismic prin consolidarea clădirii care prezintă un grad foarte ridicat de vulnerabilitate fiind încadrată în Clasa Rs II de risc seismic şi reabilitarea clădirii astfel încât la finalul lucrărilor de intervenţie să se încadreze în Clasa Rs IV de risc seismic”, susțin reprezentanții Consiliului Județean Botoșani.