Un mesaj din partea asistentelor medicale din România circulă pe internet, fiind distribuit și de cadre medicale din Botoșani. „Nu voi mă plătiți, ci eu muncesc pentru acești bani. Când toată lumea doarme, eu veghez”, este începutul mesajului.
Iată întreaga postare, care a devenit virală:
„Astăzi s-a umplut paharul: al umilințelor, al jignirilor, al atacurilor indirecte la persoană.
Astăzi, acum, mă ridic și spun:
SUNT ASISTENTA MEDICALĂ ȘI SUNT FOARTE MÂNDRĂ DE ASTA!
Am obosit să fim ostracizați: în stația de autobuz, în taxi, în restaurant, în magazin, pe plajă, toată lumea este revoltată pe sistemul sanitar de…, pe nesătuii de doctori, pe proastele de asistente.
Când ma întreba cineva ce lucrez și spuneam că sunt asistentă, ba mai mult, la spital, toate nemulțumirile interlocutorului se revărsau asupra mea, de parca eu aș fi fost cea care eram de vină sau în a cărei putere stătea schimbarea. Am ajuns să nu mai spun nimănui cu ce mă ocup, pentru ca mă simt ciumată. Indiferent că e vorba de medici, asistenți, învățători, profesori, polițiști, funcționar public, societatea sare la jugulara noastră. Suntem huliți, jigniți indirect (că nu au curajul să spună în față), fiind incluși în generalizări.
Acuma spun: AJUNGE!
Am studii ca orice ITist, avocat, inginer sau altă categorie profesională respectată.
Nu voi mă plătiți, ci eu muncesc pentru acești bani. Când toată lumea doarme, eu veghez. Când voi stați cu copiii în pat duminică dimineața și vă alintați, când voi deschideți cadouri de Crăciun, când voi beți șampanie de Revelion, eu sunt la spital.
Nu pentru că sunt mai slab dotată intelectual am ajuns “doar o asistentă”, ci pentru că asta mi-am dorit.
De azi nu mai accept să fiu jignită profesional.
Da, există neprofesioniști, în toate domeniile. Dacă vreți sa luați atitudine, vă încurajez. Dar NOMINAL. Nu vă mai ascundeți lașitatea în spatele generalizărilor.
Tu veghezi adica dormi in post asta faci dormi in garda si ei si bani? nu va mai dati raniti botosanii suntem la spaga printrel locurile fruntase!
@un fost bolnav Ce vorbesti,nenicule ? A veghea nu inseamna a dormi,vezi DEX daca stii ce inseamna.Ce doresti,procent din spaga cui? )))) Cum se numeste boala de care ai suferit,ceva probleme la mansarda ? Dar,scrie mai aplicat,nu generaliza,de unde sa dea botosanenii spaga cand e saracie lucie in zona? Ori ai dat matale spaga cine stie cui,poate din alt domeniu si acum vrei banii inapoi ?)))) Cand mergi la frizer/coafor acolo iti da bon ? Cand zugravesti/repari casa mesterii iti dau bon ? Cand mergi la service auto primesti bon ptr reparatii ?La botezuri/nunti /inmormantari primesti bon ? samd. Preturile se negociaza intre parti,desigur,cu bon sau factura costa mult mai mult. Nu pot fi acuzate categoriile sus-mentionate fara dovezi, : asa se intampla nu numai in Romania,ci si la vecini. E bine ca fiecare sa se uite in oglinda si,inainte sa fie lup moralist,sa constientizeze greselile proprii.Nimeni nu e perfect/a !
Felicitări doamnei asistentă pentru mesaj.
Când în Europa ni se spune „români hoți” din cauza unui procent mic de „rromâni care fură ne supărăm că se generalizează. Așa facem și noi: unul dintr-o breaslă greșește, aruncăm cu noroi în întreaga breaslă;polițiști, profesori, în cazul de față, medici și asistenți.
Botosani în primele locuri pe țară la șpagă in domeniul medical !statistică INS.