Petiție online pentru asfaltarea unui drum județean din Botoșani inițiată de localnicii satelor Codreni- Puțureni. Ei sunt nemulțumiți de starea deplorabilă a DJ293 Mileanca-Codreni-Puțureni-Coțușca și se consideră discriminați pentru faptul că acest tronson din zona lor a fost lăsat de izbeliște de atât timp.
„Acest drum nu îndeplinește standardele minime europene și reprezintă un real pericol și o adevărată sfidare la adresa tuturor celor care sunt nevoiți să îl parcurgă zilnic sau săptămânal. Infrastructura de o foarte proastă calitate are consecințe directe și din punct de vedere economic pentru locuitorii zonei. Astfel, cheltuielile de întreținere prin reparații ale autovehiculelor cetățenilor care circulă frecvent acest drum sunt cu mult mai mari decât ar trebui să fie în mod obișnuit. Dat fiind faptul că o parte din drumurile județene din Botoșani au fost reabilitate, nu putem decât să observăm o distribuire discreționară a bugetului pentru modernizare”, spune inițiatorul petiției, Cristian Robert Saucă.
Localnicii cer conducerii județului să facă demersurile necesare pentru reabilitarea acestui drum. Petiția poate fi semnată AICI.