Dacă până acum numai mediile de la 9,5 în sus erau cele care îți aduceau bursă de merit, elevii pot lua bursă de merit și cu medii de 5, 6, 7, dacă sunt în primii 30% din clasă.
Elevii pot lua bursă de merit și cu medii de 5, 6, 7, dacă sunt în primii 30% din clasă, elevii din învățământul primar pot beneficia doar de burse sociale și venitul mediu pe membru de familie luat în calcul pentru bursa socială pentru venituri mici este 949 de lei sunt câteva dintre precizările legate de bursele din anul școlar 2023-2024 ale secretarului de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, la un post TV, pe 20 septembrie. Florian Lixandru a anunțat că astăzi, 21 septembrie, Ministerul va trimite precizări inspectoratelor școlare, scrie edupedu.ro
Se poate lua bursă de merit și cu medii de 5, 6, 7, dacă elevii sunt în primii 30% din clasă.
Bursa de merit în cazul unui elev care s-a transferat într-o altă clasă se acordă dacă se încadrează în primii 30% de elevi ai clasei în care s-a transferat sau are media peste 9.50.
Numărul de elevi la care ne raportăm atunci când aplicăm procentul de 30% – luăm în calcul efectivele de elevi existente în clasă în acest an școlar și nu ceea ce a fost în anul școlar trecut.
Burse sociale
Elevii din învățământul primar pot beneficia doar de burse sociale. Venitul mediu pe membru de familie luat în calcul pentru bursa socială pentru venituri mici este 949 lei.
Directorii sau cine face parte din comisia de acordare a burselor din fiecare unitate de învățământ va verifica venitul părinților prin PatrimVem.
Când primesc elevii burse sociale
Divorț la notar, domiciliu stabilit la mamă, se poate încadra la bursă socială, având în vedere că în legislație este menționată doar sentința judecătorească? Răspuns: Da
Tatăl decedat, mama recăsătorită, cu sau fără acte, intră acel elev în categoria celor care primesc bursă pentru copii orfani? Răspuns: Da
Ultima zi pentru depunerea dosarelor este 6 octombrie
Plata burselor: Pentru primele două luni, septembrie și octombrie, termenul va fi de 15 noiembrie, iar pentru lunile următoare termenul va fi de 15 a lunii următoare. Așa cum se plătesc salariile pe 14, bursele se plătesc până pe 15 ale lunii următoare pentru luna încheiată.
Burse care necesită cereri și burse pentru care nu se solicită cereri
Fiecare unitate de învățământ își va elabora propria procedură operațională de management al burselor cu privire la preluarea dosarelor, verificarea acestora, modalitatea de plată a burselor, potrivit Realitatea.net