Niciunul dintre cei trei medici stomatologi care s-au înscris la concursul organizat de Primăria Botoșani nu a fost admis. Municipalitatea a organizat, luni, selecția pentru angajarea unui medic stomatolog pentru Liceul Alexandru cel Bun (fostul liceu Textil).
Pentru acest post și-au depus candidaturile trei medici. Dosarele de candidatură au fost evaluate din punct de vedere al activității profesionale și toți candidații au fost admiși. Unul dintre medici a luat un punctaj de 21,4 puncte, ca urmare a experienței ridicate a acestuia, însă doi dintre candidați au fost notați cu 5 și, respectiv, 6,2 puncte, cel mai probabil ca urmare a faptului că sunt la început de carieră.
La proba scrisă a examenului s-au prezentat doar doi dintre candidați, însă unul a fost notat cu 43,75 puncte, iar cel de-al doilea cu 41 de puncte, ambii fiind respinși, fără a mai ajunge la proba interviului.
În aceste condiții, procedura de concurs ar trebui reluată.
O profesoară din Botoșani, în doliu. Soțul său, un apreciat inginer, a trecut la cele veșnice