Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani și cei din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, în parteneriat cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani au desfăşurat, pe 20 septembrie, o serie de activități alături de tinerii instituționalizați la Complexul de Apartamente Floare de Colț Dorohoi.
Aceștia au primit recomandări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte în diferite situaţii de risc, implicaţiile consumului de droguri la vârsta adolescenței. Discuţiile au vizat legislaţia în vigoare în domeniul consumului şi traficului drogurilor, exemple de situaţii în care tinerii au consumat droguri sau au fost implicaţi în alte infracţiuni din sfera traficului de substanţe interzise, precum şi consecinţele legale ale acţiunilor acestora. Specialiştii din cadrul C.P.E.C.A. Botoşani le-au explicat elevilor ce sunt drogurile, ce efecte au, din ce sunt obţinute, în vederea conștientizării riscurilor la care se pot expune.
Tematica prezentată s-a axat și pe identificarea situațiilor de risc asociate plecărilor din unitatea de protecție, pe luarea măsurilor de prevenire adecvate pentru a evita unele situații de victimizare, precum și pe importanța conduitei preventive. Un comportament teribilist la vârsta adolescenței se poate transforma intr-o tragedie, iar dispariția poate reprezenta o perioadă plină de riscuri de victimizare, cum ar fi riscul de a deveni consumator de droguri, riscul de a fi traficat sau de a deveni victimă a unor agresiuni sexuale.