Premieră de gală la cinema Unirea, unde spectatorii pot vedea filmul „Libertate, al regizorului 𝗧𝘂𝗱𝗼𝗿 𝗚𝗶𝘂𝗿𝗴𝗶𝘂 despre Revoluția Română. Echipa filmului vine la Cinema Unirea Botoșani, pe 22 septembrie, ora 19:00.
Tudor Giurgiu, Florin Aionitoaei, Alex Calangiu, Cristian Popa, Stefan Iancu vor fi prezenți la cinema Unirea.
„Libertate” este un film inspirat din fapte reale, petrecute la Sibiu, în timpul Revoluției din 1989. În haosul și panica generate de protestele mulţimii împotriva autorităţilor, o unitate de miliţie devine ţinta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldaţi, miliţieni, securiști și civili. Încercând să scape de asediu, căpitanul de miliţie Viorel e capturat și acuzat că e terorist. A obținut Premiul Publicului la TIFF.22 pentru cel mai popular film românesc și Premiul CICAE Sarajevo Film Festival.