Un botoșănean a produs un accident, apoi și-a reparat mașina. Polițiștii l-au lăsat fără permis și i-au făcut dosar penal

Un botoșănean a produs un accident de circulație, apoi a mers să-și repare mașina. La câteva zile după impact, respectiv pe 19 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani, un autoturism care avea modificări vizibile ale caroseriei la partea din față, condus de un bărbat, de 38 de ani.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 9 septembrie a.c., în timp ce acesta se deplasa cu autoturismul respectiv, pe Bulevardul Mihai Eminescu, ar fi acroșat un alt autoturism care era staționat pe marginea părții carosabile, provocându-i avarii, apoi și-a continuat deplasarea. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1160 de lei, pentru faptul că nu s-a prezentat la poliție, în termen de 24 de ore, pentru a anunța accidentul cu pagube materiale în care a fost implicat și i-a fost reținut permisul pentru o perioadă de 30 de zile”, susține purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.

Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor, întrucât acesta și-ar fi reparat autoturismul acasă, fără a deține autorizație de reparație pentru avarii.

Polițiștii avertizează: conducătorii implicaţi în accidente în urma cărora au rezultat numai pagube materiale şi care nu constituie fapte prevăzute de legea penală sunt obligaţi:

  1. a)să scoată imediat vehiculele în afara părţii carosabile ori, dacă nu este posibil şi nici nu pot să îşi continue circulaţia, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezenţa;
  2. c)să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul, în termen de cel mult 24 de ore de la producerea acestuia pentru întocmirea documentelor de constatare, cu excepția celor care încheie o constatare amiabilă.

Percheziții la o proxenetă din Botoșani. Femeia și un tânăr de 20 de ani puneau mai multe tinere să-și vândă trupul

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *