Transport ilegal de lemne oprit de polițiștii botoșăneni. Șoferul, amendat cu 1.000 lei

Duminică, 17 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul național, DN 29 C, în comuna Mihăileni, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 49 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că datele înscrise în avizul de însoțire nu corespundeau cu cele faptice, rezultând o diferență de aproximativ 2 metri cubi.

În cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională în cuantum de 1.000 de lei, iar diferența de material lemnos care nu se regăsea în documente, a fost supusă confiscării, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *