Noi vouchere de la stat pentru românii care stau la casă

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că în perioada următoare ar putea fi iniţiat un program pilot, prin care sobele cu eficienţă scăzută, de 20-25%, să fie înlocuite cu sobe cu înaltă eficienţă energetică, de peste 90%.

Guvernul pregătește noi vouchere pentru români. De această dată sunt vizați românii care locuiesc la casă și folosesc ca sursă de încălzire soba.

„Am discutat cu colegii de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi ne pregătim să iniţiem un program pilot prin care să scoatem acele sobe din casele românilor cu eficienţă 20 sau 25%, acele sobe foarte vechi, şi să le înlocuim, acordând o finanţare uşoară, printr-un voucher, să le înlocuim cu sobe cu înaltă eficienţă energetică, adică peste 90% eficienţă. Asta va însemna nu doar un mediu mai curat în acele comunităţi, dar va însemna şi o presiune mai mică pe fondul forestier, pentru că una e să arzi 10 milioane de metri cubi cu sobe cu o eficienţă de 20% şi alta e să arzi, să transformi în scrum mult mai puţin, având surse de încălzire de înaltă eficienţă”, a spus ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

Precizările vin în contextul în care Parlamentul European a adoptat miercuri norme privind o limită şi valori ţintă mai stricte, pentru 2035, pentru mai mulţi poluanţi, printre care particulele fine (PM2,5, PM10), NO2 (dioxid de azot), SO2 (dioxid de sulf) şi O3 (ozon). Ministrul a menţionat că, în acest context, ar putea fi suplimentate sumele destinate programelor de decarbonizare a transportului de persoane.

„Poluarea cu PM 10 şi PM 2,5 şi cu oxizi de azot din marile oraşe provine din câteva mari surse. Una dintre ele se referă la sectorul de transport şi probabil că vom fi nevoiţi să mărim bugetele alocate programelor de decarbonizare a transportului de persoane, fie că vorbim despre Rabla Plus – probabil n-o să investim 780 de milioane, o să fim nevoiţi să investim 980 de milioane sau un miliard sau în funcţie de bugetul alocat. Dacă o să discutăm despre microbuze electrice, probabil vom fi nevoiţi să majorăm acel buget”, a spus Fechet.

Ministrul a făcut referire şi la faptul că Parlamentul European a decis că persoanele a căror sănătate este afectată vor putea cere despăgubiri atunci când noile norme de poluare sunt încălcate.

„Parlamentul European a dispus elaborarea unor ţinte extrem de ambiţioase privind calitatea aerului. Ţintele se apropie de cele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Probabil în luna decembrie voi participa la Consiliul de mediu, unde şi pe agenda consiliului va fi dezbătut acest proiect de regulament. (…) Eu cred că şi astăzi există cadru legal ca o persoană lezată într-un drept sau o persoană care suferă din cauza unei acţiuni sau unei inacţiuni a statului român să meargă în instanţă şi să fie despăgubită, indiferent despre ce tip de afecţiune e vorba”, a spus Fechet.

Ministrul a mai precizat că în România există aglomerări urbane „cu probleme” în gestionarea calităţii aerului. Printre acestea se numără Bucureştiul, unde se înregistrează „depăşiri constante” în ce priveşte concentraţiile de particule PM 10, PM 2,5 şi oxizi de azot. El a adăugat că aceste depăşiri „pun în pericol sănătatea populaţiei”, în special a categoriilor vulnerabile, precum copiii şi persoanele în vârstă. Totodată, a subliniat că trebuie actualizate planurile integrate de calitate a aerului şi trebuie „atent urmărite” măsurile care revin autorităţilor locale. În acest sens, a oferit exemplul programelor de eficientizare energetică a clădirilor publice şi celor pentru decarbonizarea transportului, potrivit RomaniaTV

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *