Copilașul de trei ani din Botoșani, care a fost aruncat de mamă de la geam, și-a revenit miraculos. Medicii ieșeni au reușit să îl salveze, iar copilul a început să facă pași spre însănătoșire. Potrivit managerului spitalului, Alina Belu, dacă zilele trecute plângea și reacționa la stimuli, spre bucuria medicilor, acum micuțul este detubat, a deschis ochii și chiar a vorbit.
Tatăl a fost chemat să își vadă copilașul, iar primul lucru pe care l-a cerut Gabriel a fost „tata” și „papa”. Copilul este internat la Spitalul Sfânta Maria din Iași.
„Este o bucurie pentru noi că trăim acest moment în care acest copil începe recuperarea. Va fi transferat către centrul de recuperare neuromotorie din București. Sperăm să aibă o evoluție favorabilă, în continuare și să se recupereze dacă nu 100%, măcar 90%”, a declarat Alina Belu.
Amintim cum o tânăra de 23 de ani s-a aruncat de la fereastra unui hotel împreună cu cei doi copii, în vârstă de doi, respectiv trei ani, apoi a amenințat că se va sinucide. Cel mic a murit, iar cel mare este a fost adus în stare critică la Spitalul Clinic „Prof. Nicolae Oblu” din Iași.
”La data de 20.08.2023, IPJ Botoşani a fost sesizat cu privire la faptul că o femeie, aflată la etajul 1 al unui hotel, şi-a aruncat copii, cu vârstele de 2, respectiv 3 ani, de la balcon, şi ameninţă că se va sinucide”, au transmis atunci anchetatorii.
După ce a fost salvată de pompieri, femeia a susţinut că nu a vrut să le facă nimic rău copiilor. Ea îi trimisese soţului un mesaj la finalul căruia i-a spus ”Adio”.La faţa locului s-a deplasat un negociator, care a purtat discuţii cu femeia, aceasta fiind coborâtă în siguranţă si transportată la spital, sub supravegherea poliţiştilor, pentru investigaţii medicale.
Tânăra în vârstă de 23 de ani a primit un mandat de arestare pentru 30 de zile sub acuzaţia de violenţă în familie sub forma de omor şi violenţă în familie sub forma de tentativă de omor.