Jandarmii botoșăneni vor fi la datorie și în acest sfârșit de săptămână, pentru ca evenimentele ce vor avea loc în spațiul public pe raza județului să se desfășoare în condiții de siguranță pentru participanți.
În această după-amiază, jandarmii vor acționa pentru preîntâmpinarea unor eventuale incidente la manifestările religioase prilejuite de sărbătorirea Zilei Crucii, la Monumentul Sfintei Cruci de pe strada Calea Națională, în fața bazarului.
Având în vedere că circulația autovehiculelor va fi restricționată de polițiștii rutieri în zona monumentului, recomandăm conducătorilor auto să aleagă alte trasee de deplasare în intervalul orar 17.45 -19.00.
Tot în această după-amiază, efectivele de jandarmerie vor fi prezente pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, alături de participanții la Festivalul Național de Folclor ,,Ioan Cobâlă”, pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională.
De vineri și până duminică, jandarmii vor veghea la buna desfășurare, din punct de vedere a ordinii și siguranței publice, a mai multor manifestări cu caracter cultural-artistic, precum cea de-a doua zi de desfășurare a Festivalului Național de Folclor ,,Ioan Cobâlă”, Ziua comunei Gorbănești, evenimentul ,,Plaiuri săvinene”, organizat pe strada 1 Decembrie – zona pietonală din orașul Săveni, dar și la competițiile sportive ,,Cornișa IRF Rafting Cup 2023″, în Parcul de agrement Cornișa și meciul de fotbal de Liga a-III-a dintre echipele C.S.O. Viitorul Darabani – C.S.M. Bucovina Rădăuți, disputat pe Stadionul orășenesc ,,Chirică Pușcașu”.
De asemenea, jandarmii vor acționa zilnic pentru siguranța cetățenilor în cadrul misiunilor de menținere a ordinii publice executate independent sau în sistem integrat, împreună cu polițiștii botoșăneni și vor interveni la solicitările făcute prin apel la numărul unic de urgență 112.
„Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul jandarmilor, în mod direct, în cazul sesizării unor fapte antisociale care îi afectează pe ei sau pe cei din jur”, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani.