Familia Alexandrei, mămica moartă la maternitatea Botoșani, a ridicat o troiță în memoria acesteia, dar și a tuturor mămicilor și copiilor. Aceasta este amplasată la poarta casei părinților Alexandrei, iar în cursul zilei de joi, de Ziua Crucii, urmează să fie sfințită.
„Troița era în proiect înainte să se întâmple tragedia. Era în construcție. Acum, pe lângă scopul ei, s-a adăugat și pentru Alexandra. O vom dedica și pentru ea și pentru toate mămicile” ne-a mărturisit fratele Alexandrei.
Moartea Alexandrei a îndoliat o țară întreagă. Aproape că nu există locuitor al acestei țări care să nu fi auzit de tragedia prin care trece această familie după moartea mămicii de 25 de ani.
Casa de Asigurări de Sănătate a amendat Spitalul Judeţen din Botoşani cu 42.000 de lei pentru neacordarea sercivilor medicale. Conducerea spitalului a anunțat însă că va contesta sancţiunea.
Potrivit reprezentanților CAS Botoșani, sancțiunea a fost dată ”pentru nerespectarea obligației contractuale prevăzute la art.7, lit.d din Contractul de furnizare servicii medicale spitalicești”, legat de fișa de observație a pacientei Alexandra Ivanov.
”Conform Foii de observație, în intervalul de timp 00.45=07.35 nu au fost acordate pacientei Alexandra Ivanov serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază, fiind încălcate de către furnizorul de servicii medicale obligațiile contractuale prevăute în Contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani, care precizează că ”să respecte dreptul la libera alegere de către asigurat a furnizorului, să acorde servicii prevăzute în pachetul minimal de servicii și pachetul de servicii de bază fără nicio discriminare”, susțijn reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani.
Managerul Spitalului Județean” Mavromati” Botoșani, medicul Monica Adăscălitei, a declarat că sancțiunea va fi contestată în instanță
”Este o sancțiune pe care Spitalul Județean o va contesta, o sancțiune dată de Casa de Asigurări legată de foaia de observație a pacientei Ivanov Alexandra. Această sancțiune nu știu dacă este chiar justificată, dar e dreptul celor de la Casa de Asigurări să ne sancționeze iar noi să contestăm. Dacă vom avea dreptate vom câștiga, dacă nu vom pierde și vom plăti această amendă, de 0,5% din contract. Sunt niște puncte pe care le verifică în foaia de observație Casa de Asigurări și au observat că nu ar fi scrise în foaie. În urma discuțiilor cu juriștii spitalului, considerăm că această decizie poate fi contestată. Instanța ne va spune dacă avem dreptate sau nu”, a menționat Monica Adăscăliței.
Reamintim că potrivit necropsiei, Alexandra Ivanov a decedat ca urmare a insuficienţei cardio-respiratorii, a edemului pulmonar acut şi a sarcinii oprite în evoluţie complicată infecţios.
Cadrele medicale de la Maternitatea din Botoşani nu au evaluat corect durerile Alexandrei, tânăra de 25 de ani, care a murit pe patul de spital din cauza neglijenţei angajaţilor unităţii spitaliceşti.
„Terapia durerii nu este evaluată corespunzător de către personal. Aceasta (n.r.- Alexandra Ivanov) a fost evaluată o singură dată la internare, cu toate că pacienta a acuzat dureri pe tot parcursul internării”, este scris, negru pe alb, în raportul de analiză în urma cercetării administrative efectuate de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani.
O altă concluzie a anchetei arată că medicul de gardă, Mariana Pitrop, a transmis indicaţii prin telefon către asistentul medical care se afla pe etajul 5, pe care se află şi salonul în care a fost internată Alexandra. Practic, asistenta i-a atras medicului atenţia cu privire la starea pacientei, însă acesta nu a ajuns în salonul tinerei care avea să moară.
„La ora 5.11, medicul a recomandat pentru ultima dată telefoni indicaţii terapeutice ca urmare a apelului telefonic iniţiat de asistentul medical aflat în activitate la etajul 5„, se mai arată în raport.