FOTO Porți deschise la ISU pentru elevii unei școli din Botoșani

Elevii clasei I A de la Scoala Generală Nr 7 Botoșani, însoțiți de invățătoarea Florentina Gavrila, au fost în vizită la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, chiar de Ziua Pompierilor.

Ca de fiecare dată, salvatorii le-au vorbit copiilor pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că este vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea muniției rămase neexplodate.

În același timp, le-au arătat autospecialele folosite pentru stingerea incendiilor sau pentru salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente ce le pot pune viața în pericol.

Copiii au fost extrem de încântați și cu ajutorul pompierilor au simulat și operațiuni de stingere a incendiilor. Unul dintre copii, Puscasu Casian, a vorbit despre ziua de astăzi și importanta acesteia.

” Astăzi se împlinesc 175 de ani de la luptele pompierilor din Dealul Spirii. Aceștia au dat dovada de curaj și eroism în apărarea patriei noastre. De aceea în fiecare an pe 13 septembrie, sărbătorim Ziua Pompierilor și a curajului acestora.”, a spus Casian.

FOTO Profesor din Botoșani găsit mort la marginea unui drum. Era împușcat cu o armă de vânătoare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *