O casă a fost mistuită de flăcări în toiul nopții, într-o localitate din județul Botoșani. Incendiul violent s-a produs, în noaptea de luni spre marți, într-o gospodărie din localitatea Stroiești. Casa și o anexă au fost cuprinse de flăcări.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Lunca, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Ardeau casa și anexa, în totalitate, existând pericolul de propagare a flăcărilor la o altă locuință, dar și la depozitul de furaje din curtea vecină.
„Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore. Pompierii au eliminat pericolul de explozie, din interior fiind scoase două butelii. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acţiunea intenţionată”, susțin reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.
Reacţia Mitropoliei în cazul preotului din Botoşani care achitat de judecători, după un proces penal