Botoșaniul are oameni valoroși, care deși reprezintă un munte de talent, determinare, muncă, studiu, rareori ies în față. Sunt oameni pentru care rezultatele vorbesc. Este și cazul profesorului de informatică de la Liceul Regina Maria din Dorohoi, Petru Simion Oprița, omul care a coordonat, alături de alți profesori de excepție din țară, lotul național al României la Olimpiada Internațională de Informatică, unde elevii au obținut aurul pe națiuni. Un om cald, vesel și foarte modest, aceasta a fost prima impresie după discuția cu omul care își duce elevii spre performanță.
Are 51 de ani și a studiat la Iași, acolo unde s-a și născut, ulterior a studiat și la Suceava.
„M-am născut la Iași, mama fiind moldoveancă iar tata dintr-un sat de lângă Blaj (Șona, un sat de sași (în săsește înseamnă Frumoasa, nu cred că e important dar sunt legat sufletește de acest sat unde am petrecut mult timp în copilărie și tinerețe))”, ne-a spus cadrul didactic.
„Înainte de a intra în clasă trebuie să te gândești că în acea clasă este cel puțin un elev care abia așteaptă ca tu să vii la oră”
Din bunici învățători și părinți profesori (mama profesor de fizică și tata de matematică), Petru Opriță poate spune că are în sânge această profesie.
„Consider lucrul cu elevii un privilegiu pe care îl au profesorii (chiar dacă uneori sunt dezamăgit și supărat de atitudinea unor elevi, dar asta e, sunt tineri și pot greși), privilegiu pe care mulți dintre noi nu-l sesizăm. Înainte de a intra în clasă trebuie să te gândești că în acea clasă este cel puțin un elev care abia așteaptă ca tu să vii la oră. Am auzit asta acum 15 ani la un curs și de atunci, credeți sau nu, încerc să fac asta înainte de fiecare oră”, spune profesorul.
Cum se relaxează un profesor de informatică? Într-un mod atât de natural și plăcut. Cadrul didactic adoră să gătească, să citească și să petreacă timp alături de familia și prietenii săi. Asta îl încarcă cu energie.
Consideră că în acest moment elevii sunt destul de bine recompensați (bursă de performanță, premii în bani pentru medaliile obținute etc.) astfel încât să muncească și să atingă performanța.
„La profesori momentan e doar recompensă sufletească. Oricum, copiii care fac performanță sunt sprijiniți de familii”, mai spune Petru Opriță.
Mărturisește că nu este ușor să lucrezi cu elevii și mai ales să faci performanță cu ei.
„Evident că nu este ușor dar cam asta trebuie să facă un profesor cu toți elevii. Noi uităm de multe ori de masa de elevi. Stăm foarte bine la performanță însă cred că se pot face mai multe și pentru ceilalți elevi”, ne-a mărturisit Petru Oprița.
Pentru coordonarea lotului național, Petru Oprița a făcut echipă cu mai mulți profesori din țară, inclusiv alți doi botoșăneni. Este vorba de Adrian Panaete de la Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani, despre care Petru Oprița spune că este „poate cel mai valoros algoritmist (nu știu dacă există cuvântul) din România în acest moment” și Mihai Bolohan de la Liceul Regina Maria Dorohoi. Cum a ajuns în această echipă?
„Cred că prin implicare. Sunt sigur că există în acest moment în țară peste 100 de profesori mai valoroși decât mine dar care au ales să nu se implice. Volumul de muncă depus nu poate fi cuantificat dar în anumite perioade trece de 10 ore/zi”, ne-a mărturisit cadrul didactic.
Despre tinerii care au obținut aurul la Olimpiada Internațională de Informatică spune că sunt „excepționali, extrem de inteligenți, au un simț al umorului deosebit și e o plăcere și un privilegiu să fii printre ei”.
El vine și cu o propunere pentru ca elevii botoșăneni să ajungă să facă performanță în informatică mai ușor.
„Există de câțiva ani Centrul de Excelență (pentru Informatică la Botoșani și Dorohoi) care este cadrul ce permite obținerea de performanțe. Grupele de la Cex sunt doar pentru liceu. Ar fi un mare câștig pentru informatica botoșăneană dacă ar fi grupe de excelență pentru copii începând cu clasa a IV-a sau a V-a. Atunci se pun bazele… În clasa a IX-a este cam târziu să începi informatica de performanță”, a spus cadrul didactic.
„Mi-ar plăcea să zică peste ani despre mine că am fost un om bun”
Atât de mult suflet pune profesorul Oprița în tot ceea ce face încât informatica pare mai frumoasă, mai accesibilă, mai ușor de stăpânit. Și-ar dori ca peste ani, să rămână în amintirea tuturor … ca un om bun.
„Mi-ar plăcea să zică peste ani despre mine că am fost un om bun. Sfatul pentru ei? Le spun tuturor elevilor (și propriilor copii) la începutul și la sfârșitul fiecărei ore: Nu uitați să vă distrați! De altfel, când fiica mea ajunge acasă de la școală, întrebarea pe care o primește zilnic de la mine este: Te-ai distrat?”, ne-a povestit cadrul didactic.
Anual, elevi de la Liceul Regina Maria Dorohoi obțin rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare de informatică. Au peste 10 medalii obținute la fazele naționale în ultimii 15 ani. De asemenea, echipa de robotică a liceului (coordonată de profesorii de informatică) are rezultate deosebite în fiecare an. Acum 3 ani a fost campioana națională, calificată la campionatul mondial de la Detroit. Anul trecut Liceul Regina Maria Dorohoi a organizat Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori. Sunt performanțe demne de apreciat ale elevilor în spatele cărora stau profesori de elită.
Autor: Mihaela Macovei