FOTO Noi detalii despre cazul Alexandra Ivanov. Avocatul familiei, despre doctorița Pitrop: Există riscul ca, rămânând în libertate, să poată influența anumiți martori

Rezultatele expertizei medico-legale în cazul Alexandra Ivanov vor influența semnificativ următorii pași ai organelor de anchetă și, totodată, strategiile  părților, a declarat pentru BotosaniNews, Gianina Vera Poroșnicu, avocata familiei.

Aceasta susține că împotriva medicului de gardă, Mariana Pitrop, care are calitatea de suspect, ar trebui luată o măsură mai drastică pentru fapta sa, respective cea a arestării preventive, precizând totodată că există riscul ca, rămânând în libertate, să poată influența anumiți martori.

Așa cum știți, ancheta evoluează rapid, pot apărea noutăți în fiecare zi. Până în prezent, elementul principal îl reprezintă desemnarea ca suspect a dr. Mariana Pitrop, pe bună dreptate, aș spune eu. Așteptăm rezultatele expertizei medico-legale, care va influența semnificativ următorii pași ai organelor de anchetă și, totodată, strategiile  părților.  Noi credem că împotriva doamnei doctor Pitrop ar trebui luată măsura arestării preventive, din multiple motive, între care cele mai importante sunt gravitatea faptei – vorbim, după părerea noastră, de omor din culpă – și riscul ca, rămânând în libertate, ea să poată influența anumiți martori”, a declarat Gianina Vera Poroșnicu.

Avocata familiei Ivanov spune că în acest dosar va fi nevoie, în mod clar, de expertize iar experții vor fi aduși din alte zone ale țării.

Cu siguranță că anchetatorii recurg la opinii de specialitate și la fel vor proceda și părțile implicate, inclusiv familia  Alexandrei Ivanov. Noi ne vom baza, la nevoie, pe experți recunoscuți pentru competență și probitate profesională, dar nu aș vrea să anticipez, în stadiul actual al anchetei. Așa cum știți, mulți dintre acești specialiști profesează în marile centre universitare, dar există profesioniști foarte buni și în alte orașe. Aș face o ultimă observație: în cauzele cu o asemenea rezonanță socială, se recurge frecvent la experți din alte zone ale țării, pentru că ei sunt mai puțin expuși eventualelor presiuni din partea diverșilor factori locali interesați”, a mai spus Poroșnicu.

Ea a adăugat că așteaptă cși rezultatul anchetei Colegiului Medicilor Botoșani.

Am așteptări extraordinar de mari din partea Colegiului Medicilor Botoșani! Nu sunt specialistă în procedurile acestei instituții, dar mi s-a spus că o asemenea mutare ar fi imposibilă și că, în eventualitatea în care suntem nemulțumiți de concluziile colegiului teritorial, ne putem adresa colegiului național. Dar, chiar și dacă ar fi posibilă, noi nu am susține o astfel de mutare. Aici sunt reprezentanții medicilor din județul dumneavoastră, este spitalul dumneavoastră, este în joc onoarea breslei din Botoșani, Alexandra a fost concitadina dumneavoastră  – de ce să nu avem încredere?”, a conchis avocata Gianina Vera Poroșnicu.

FOTO & VIDEO Incendiu în toiul nopții la Botoșani! Foc pus intenționat la un depozit de furaje

Cazul de la Maternitatea Botoșani s-a petrecut pe 18 august, atunci când Alexandra, mamă a trei copii, a fost lăsată să moară în salon, fără ca medicii de serviciu să îi fi acordat atenție. Potrivit necropsiei, Alexandra Ivanov a decedat ca urmare a insuficienţei cardio-respiratorii, a edemului pulmonar acut şi a sarcinii oprite în evoluţie complicată infecţios.

În urma acestui eveniment, a fost deschisă o anchetă penală, care este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Suceava.

Astăzi, 11 septembrie, Alexandra ar fi împlinit 26 de ani.

”Anul acesta, pe 𝟏𝟏 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 ne întâlnim la Botoșani! Vom fi alături de familia Alexandrei și de oamenii care se adună zilnic în amintirea ei în fața maternității și a prefecturii, încă de pe 18 august. Ne propunem să ne adunăm în rugăciune la ora 17:30 la mormântul Alexandrei aflat în 𝑐𝑖𝑚𝑖𝑡𝑖𝑟𝑢𝑙 𝐵𝑖𝑠𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑖 “𝑆𝑓. 𝐶𝑢𝑣𝑖𝑜𝑠 𝐼𝑜𝑎𝑛 𝐼𝑎𝑐𝑜𝑏 𝐻𝑜𝑧𝑒𝑣𝑖𝑡𝑢𝑙” 𝑑𝑖𝑛 𝐵𝑜𝑡𝑜𝑠̦𝑎𝑛𝑖. După slujba parastasului, vom manifesta pașnic 𝑖̂𝑛 𝑓𝑎𝑡̦𝑎 𝑝𝑟𝑒𝑓𝑒𝑐𝑡𝑢𝑟𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝐵𝑜𝑡𝑜𝑠̦𝑎𝑛𝑖. Vă așteptăm cu drag pe toți cei care ați cunoscut-o pe Alexandra, pe cei care ați empatizat cu familia ei, sau v-ați regăsit în tragedia întâmplată în dimineața zilei de 18 august la maternitatea din Botoșani”, scrie Vlad pe pagina sa de facebook.

FOTO Cabinetul doctoriţei Mariana Pitrop, vandalizat. “Nu am aer”, scris pe perete

 

2 thoughts on “FOTO Noi detalii despre cazul Alexandra Ivanov. Avocatul familiei, despre doctorița Pitrop: Există riscul ca, rămânând în libertate, să poată influența anumiți martori

  1. Exista riscul sa faceți prea mult circ cu acest caz!!!! La vârsta ei ,3 nașteri ,un avort ..edem pulmonar …Maică-sa se mai lauda ca e cadru medical ?! Apropo ,unde lucra Alexandra ?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *