Consiliul Județean (CJ) Botoșani vrea să cumpere 18 microbuze electrice pentru transportul elevilor. Banii ar urma să fie obținuți de la Administrația Fondului de Mediul, în cadrul Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea cantităţii de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride şi alimentate cu gaz natural comprimat.
Consilierii județeni, reuniți vineri în ședință extraordinară, au aprobat participarea CJ la proiect, dar și asigurarea cheltuielilor neeligibile.
Depunerea cererilor de finanțare și a documentației aferente se realizează prin intermediul aplicației informatice, în perioada 08 septembrie – 08 noiembrie 2023. Bugetul alocat sesiunii de finanțare este de 300.000.000 lei. Obiectul programului îl reprezintă achiziționarea de microbuze noi electrice, microbuze noi hibride și microbuze noi alimentate cu GNC, pentru transportul elevilor.
Finanţarea programului se realizează din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră încasate la Fondul pentru mediu. Finanțarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți.
Deoarece pe raza UAT Județul Botoșani numărul de elevi este mai mare de 60.000 finanțarea solicitată poate fi de maximum 25.000.000 lei.
Beneficiarii investiției alocate pentru dotarea cu microbuze hibride/electrice vor fi 17 unități administrativ-teritoriale selectate în baza unor criterii care au vizat: vechimea microbuzelor existente, numărul de elevi și numărul de km parcurși zilnic (dus-întors) pe care se realizează transportul elevilor.
Valoarea totală eligibilă a proiectului Transport ”verde” pentru elevii Județului Botoșani, este în cuantum de 25.000.000,00 lei. TVA aferentă proiectului este cheltuială eligibilă, în condiţiile în care aceasta a fost solicitată şi nu este recuperabilă, rambursabilă sau compensată prin orice alte mijloace potrivit prevederilor legale.
Ești din Botoșani și vrei să devii șofer la Procuratură? Vezi ce condiții trebuie să îndeplinești!