Doi medici din municipiul Botoșani au fost sancționati de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, după ce nu au fost găsiti la program. Corpul de control al CAS Botoșani a efectuat în luna iulie un control inopinat la mai multe cabinete de medicină de familie, iar în unul din cabinete medicul nu a fost găsit,
De asemenea, un medic de laborator dintr-o clinică privată care oferă servicii paraclinice nu a fost găsit la program.
”În urma controalelor efectuate în luna iulie 2023, s-au constatat la doi furnizori de servicii medicale absența de la program al medicului. Este vorba de un medic de familie din municipiul Botoșani care a fost sancționat cu 5% din valoarea de contract per capita din luna iulie, în valoare de 2613 lei și contravaloarea serviciilor medicale raportate în ziua de absență în valoare de 2081 lei. De asemenea, furnizorul de servicii paraclinice a fost sancționat cu 5% din valoarea de contract a lunii iulie în valoare de 599 lei și contravaloarea serviciilor medicale din ziua în care s-a constatat absența medicului de laborator în valoare de 1.600 lei , a declarat Alina Mustiață, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani.