De la debutul programului Materna, respectiv de la 1 iulie 2023, au fost înregistrate 102 de cereri de la viitoarele mame, fiind distribuite deja 97 de carduri, potrivit datelor centralizate de Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Botoșani.
„La începutul acestei săptămâni am semnat noi dispoziții de acordare a cardului Materna pentru câteva viitoare mame. Mă bucur că acest program este bine primit de botoșănencele care se pregătesc să aducă pe lume un copil. Și prin acest program demonstrăm că suntem alături de botoșăneni”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.
Fiecare viitoare mamă inclusă în program primește câte un voucher în cuantum de 2.000 de lei. Sprijinul financiar acoperă cheltuieli cu eventuale tratamente medicamentoase și analize medicale pentru monitorizarea sarcinii.
Programul Materna este destinat femeilor însărcinate cu vârsta de peste 18 ani, care au domiciliul stabil în municipiul Botoșani. Alimentarea cardului se face în două etape, 1.000 de lei, după săptămâna a 10-a de sarcină și 1.000 de lei, după săptămâna a 24-a de sarcină.
Cererile privind acordarea voucher-ului se depun la sediul Direcției Asistență Socială a Municipiului Botoșani, aflat pe strada Săvenilor, nr.12, de luni până joi, între orele 9:00 – 15:00, sau în format electronic pe:
- adresa de email securizată: [email protected]
- platforma digitală ,, Up Comunitate” pusă la dispoziție de operatorul economic UP România-www.upromania.ro
Cardurile sunt distribuite de către Direcția de Asistență Socială Botoșani, cu condiția prezentării actului de identitate în original. Pentru a primi cardul se poate prezenta viitoarea mamă sau o persoană desemnată de către aceasta.
Actele solicitate în Programul MATERNA sunt:
- cerere tip (document care poate fi descărcat de pe site-ul DAS Botoșani)
- copie după cartea de identitate a solicitantei
- certificat fiscal eliberat de Direcția Impozite și Taxe Locale Botoșani prin care se atestă lipsa datoriilor la bugetul local
- adeverință eliberată de un medic ginecolog care atestă vârsta biometrică a sarcinii sau copie a ecografiei de confirmare a sarcinii incipiente
- la intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină, se revine cu o nouă adeverință de la medicul ginecolog în care se atestă vârsta biometrică a sarcinii sau o copie a ecografiei morfologiei de sarcină trimestrul II.
Viitoarele mame care doresc să acceseze etapa I a Programului MATERNA trebuie să depună documentele prevăzute la litera a) – d) în perioada cuprinsă între a 10-a și a 23-a săptămână de sarcină. Beneficiarele admise în etapa I trebuie să transmită documentele prevăzute la litera e), pentru a primi banii aferenți etapei a II-a, în perioada cuprinsă între a 24-a și a 30-a săptămână de sarcină.