Miercuri, 6 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, au oprit pentru control, pe drumul european DE 58, în comuna Coșula, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 37 de ani, din aceeași comună, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că datele înscrise pe documentele de însoțire nu corespund cu realitatea, întrucât erau diferențe privind cantitatea materialului lemnos.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar o parte din cantitate, de aproximativ 1 metru cub de material lemnos a fost supusă confiscării, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.