Peste 13.000 de pachete cu rechizite vor fi distribuite în școlile din județul Botoșani, săptămâna viitoare, pentru anul școlar 2023-2024. Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, un număr de 13.344 de elevi vor primi pachetele de rechizite care conțin caiete, penare, creioane, acuarele, creioane colorate, pensule, stilouri, gume de șterș, rigle sau ascuțitori.
Pentru elevii din clasa pregătitoare vor fi distribuite 1.417 pachete, pentru cei din clasa I -1.500 de pachete, în timp ce pentru clasele II-IV vor fi 4.344 pachete.
De asemenea, 4.409 pachete cu rechizite vor fi destinate elevilor din clasele V-VII, iar 1.674 celor din clasa a VIII-a. Pentru aceste produse au fost alocați peste 700.000 lei.
Încă un dispensar medical construit cu bani guvernamentali într-o localitate din Botoşani