Polițiștii de imigrări din Botoșani au dispus, marţi, expulzarea din România a unui bărbat din Republica Moldova, care stătea ilegal pe raza judeţului Botoşani.
La data de 5 septembrie a.c., polițiștii de imigrări din Botoșani au preluat de la colegii lor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani un bărbat de 36 de ani, din Republica Moldova.
Persoana în cauză a intrat legal în țara noastră, însă la momentul depistării se afla în ședere ilegală.
”Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele bărbatului decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă acţiunile privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României”, arată într-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.