Românii vulnerabili așteaptă cu sufletul la gură încărcarea cardurilor de energie, pentru a-și putea achita facturile. Iar Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat când intră banii.
Adrian Câciu, ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat, în această dimineață, că românii vor primi banii pe cardurile de energie pe data de 15 septembrie.
”Pe 15 septembrie încărcăm voucherele de energie cu tranșa a doua, în valoare de 700 de lei”, a declarat ministrul.
”Din prima tranșă a fost cheltuit aproape 1 miliard, iar restul banilor au rămas pe carduri și pot fi folosiți în continuare”, a adăugat Câciu.
Cine beneficiază de ajutor
Peste patru milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei. Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare, și poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Peste două milioane de carduri au fost distribuite
Până în prezent, au fost emise și distribuite peste două milioane de carduri de energie destinate românilor vulnerabili și au fost soluționate 17.700 anchete sociale, pentru care sunt emise și distribuite carduri.
Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe.
Prima tranșă de bani, de 700 de lei, s-a acordat începând cu luna februarie 2023, iar cea de-a doua se acordă începând cu luna septembrie 2023, potrivit Antena 3 CNN