Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, va sluji la o importantă mănăstire din județul Botoșani. Înaltul ierarh este așteptat în mijlocul credincioșilor la hramul Mănăstirii Vorona, pe 8 septembrie.
ÎPS Teofan va sluji alături de un sobor de preoți și diaconi. Evenimentul va începe la ora 08.00.
De asemenea, sâmbătă, 9 septembrie, la Mănăstirea Sihăstria Voronei, va fi sfințit altarul de vară, dar și noile locuri pentru pelerini.
Va urma slujba oficiată de ÎPS Teofan alături de înalți ierarhi din țară și străinătate, iar apoi va avea loc pelerinajul credincioșilor la moaștele Sfântului Cuvios Onufrie de la Sihăstria Voronei. Totodată, credincioșii vor putea trece cu toată familia prin altarul sfințit.