Prevenirea victimizării minorilor reprezintă una dintre prioritățile permanente ale polițiștilor. Astfel, la data de 1 septembrie 2023, poliţişti din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au desfășurat activităţi de informare şi prevenire, în cadrul taberei de vară organizată de Parahoia Sf. Trei Ierarhi din satul Nicolae Bălcescu, orașul Flămânzi.
Prin intermediul a acestor activități se urmărește identificarea și rezolvarea problemelor emoționale cu care se confruntă copiii precum și îndrumarea acestora în vederea gestionării unor situații cu potențial de risc, în funcție de vârstă.
Activitatea a fost interactivă, fiind susținută de către polițiști rutieri, criminaliști și cei de proximitate, în fața a peste 60 de elevi.
Copiii au discutat cu poliţiştii despre măsuri de prevenire pe diverse teme: siguranţă rutieră, siguranţa acasă, pe stradă, la grădiniță/școală, drepturile și obligațiile copiilor și comportamentul preventiv în situaţii de risc, precum și siguranța în mediul on-line.
De asemenea, celor mici le-a fost prezentată o parte din tehnica aflată în dotarea polițiștilor, treansmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.