Locuințele doctorițelor implicate în cazul Alexandrei Ivanov au fost percheziționate, vineri, de procurori. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, la data de 1 septembrie, medicul de gardă Mariana Pitrop a fost audiată, în cazul decesului Alexandrei, în calitate de suspect.
Audierea s-a desfășurat pe parcursul a șase ore, după ce i-au fost aduse la cunoștință suspectei drepturile și obligațiile aferente, aceasta a formulat apărări, raportat la acuzațiile aduse.
”Precizăm că, în cauză, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale care să clarifice circumstanțele și împrejurările decesului pacientei Ivanov Alexandra, demers procedural aflat în desfășurare”, precizează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Tot în cursul zilei de vineri, au fost puse în executare un număr de trei mandate de percheziție domiciliară, emise la solicitarea procurorului de caz, vizând imobile cu destinația personală și profesională, aparținând persoanei vizate de anchetă și martorului ce a avut calitate de medic curant, fiind ridicate înscrisuri și sisteme informatice relevante, transmite sursa citată.
După preluarea dosarului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava au fost audiate 13 persoane: părinții soțul persoanei decedate, fratele acesteia, care s-au constituit părți civile în cauză, personalul medical care era la serviciu în noaptea respectivă, medicul curant și celelalte paciente din salon.
circ mediatic ! nu se va schimba nimic , nici optimist nu pot fi intro tara plina de coruptie unde omul nu mai conteaza ! am ajuns o marfa pe care politicienii o mnaipuleaza cum vor ei, la fel sistemul de stat bolnav, corupt… murim ca popor vom fi vanduti la bucata !