Una dintre cele mai vârstnice botoșănence, un „tezaur uman valoros”, cum o numeau consătenii, s-a stins din viață vineri, 1 septembrie, la vârsta de 101 ani. Este vorba despre Adela Maxim, o bunicuță din Vorniceni care a rămas văduvă de tânără și și-a înmormântat de-a lungul vieții trei copii.
Astăzi 01.09.2023, o inimă atât de bună a încetat să mai bată. Un suflet frumos s-a ridicat la cer lăsând în urmă o mare de lacrimi și suferință, o nemărginită durere şi un gol imens pentru familie și comunitatea vorniceneană.
„Dumnezeu a hotărât ca drumul ei să se incheie aici -101 ani trăiți cu demnitate. Ne vom aminti cu drag și bucurie de mătușa Adela Maxim, un exemplu de viață trăită modest, cu demnitate, altruism și frică de Dumnezeu. Suntem onorați, fericiți și mândri că am avut onoarea să cunoaștem un tezaur uman valoros, mereu veselă, optimistă și generoasă! Pace în Împărăția cerurilor! Dumnezeu să-ți odihnească sufletul greu încercat! Condoleanțe familiei îndurerate”, a precizat primarul Gheorghe Irimia.