Un botoșănean a urcat pe două cărări la volan, însă a dat nas în nas cu un echipaj de poliție. Vineri, 1 septembrie 2023, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din municipiul Botoșani.
”Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, botoșăneanul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Judetean.
Cercetările sunt continutae sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.