Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat, săptămâna aceasta, proiectele depuse de 30 de unități administrativ-teritoriale din județul Botoșani pentru iluminat public.
Unitățile administrativ-teritoriale care vor primi finanțare de la Fondul de Mediu pentru proiectele depuse în cadrul Programului sunt: municipiul Botoșani și comunele Corni, Cotușca, Știubieni, Vârfu Câmpului, Vorona, Cristinești, Avrămeni, Călărași, Vlădeni, Cordăreni, Vorniceni, Lunca, Durnești, Mihălășeni, Rădăuți-Prut, Cândești, Dersca, Mileanca, Suharău, Tudora, Roma, Bălușeni, Santa Mare, Havârna, Mihai Eminescu, Văculești, Nicșeni, Frumușica și Dimăcheni.
”Sunt bani care ajung în județul nostru datorită muncii autorităților locale, de aceea trebuie să felicităm echipele care au accesat aceste fonduri guvernamentale. În total în perioada 2021-2023 pentru județul Botoșani sunt finanțate 77 proiecte, depuse de 50 de primării din județ, iar valoarea lor este de aproximativ 20 milioane de euro. 47 de proiecte au fost aprobate în sesiunile din octombrie 2021 și august 2022 iar 30 de proiecte au fost aprobate în august 2023”,a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) este unul dintre cele mai solicitate programe de finanțare pe care primăriile le accesează.
Cutremurător! Accident cu trei morți la Botoșani. Printre persoanele decedate și un bebeluș