Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat ce ne rezervă primele zile de toamnă.
Potrivit meteorologului, după zile întregi de caniculă, temperaturile scad simțitor, urmând ca toamna să debuteze cu cel mult 25 de grade în cea mai mare parte a țării.
”Vorbim și astăzi, ultima zi din vara 2023, de fenomene de instabilitate pentru o bună parte din țară, nu la intensitatea celor care s-au desfășurat în ultimele 24 de ore și mai ales pe parcursul zilei de ieri.
De mâine, veștile sunt bune. Debutăm cu o toamnă mai caldă decât în mod obișnuit având în vedere deja regimul de temperaturi care, mâine, la scara întregii țări, se va situa între 23 până la 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia Română. O vreme frumoasă din punct de vedere termic, local, în sud-estul țării, chiar călduroasă, pentru că 32 de grade caracterizează o vreme călduroasă pentru un debut de toamnă.
Avem și o probabilitate de a mai înregistra averse, în special în zona montană și submontană, așa cum menționam anterior, nu la intensitatea celor văzute în ultimele 24 de ore.