Compania Națională de Investiții (CNI) va finanța lucrările de construcție pentru o sală de sport școlară în localitatea Todireni din județul Botoșani.
Lucrările de construcție au fost scoase la licitație. Sala de sport va avea un regim de înălțime P+1 și va fi construită pe o suprafață de 1.030 mp.
”Construcția va fi dotată cu vestiare și cu tribune, urmând să aibă 102 locuri iar beneficiari vor fi cei aproximativ 600 de copii care învață la liceu cât și la școlile din comună. E o sală de sport cu un teren destul de generos, unde copiii își vor putea desfășura atât orele de educație fizică, cât și antrenamentele la volei, handbal, baschet”, a declarat primarul comunei Todireni, Petru Toma.
Valoarea investiției se ridică la peste 9,5 milioane lei.