Un botoșănean s-a ales cu dosar penal după ce a fost tras pe dreapta de oamenii legii. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Botoșani au oprit, miercuri, pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din comuna Vlădeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea autorizația de circulație expirată din luna iulie a acestui an.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.