Descoperire macabră într-un bloc din Botoșani. O femeie a fost găsită moartă

Descoperire macabră într-un bloc din municipiul Botoșani. O femeie în vârstă de 60 de ani a fost găsită moartă în apartamentul în care locuia de către o cunoștință.

Alertată, aceasta a sunat la 112 și a cerut sprijinul cadrelor medicale, dar și a polițiștilor. Un echipaj de la Ambulanță a ajuns la fața locului nu a putut decât să constate decesul.

Femeia, care locuia singură, a fost găsită decedată pe 29 august. S-a întocmit dosar pentru ucidere din culpă”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

 

Colega de salon a Alexandrei, tânăra gravidă care a murit la spitalul din Botoșani, rupe tăcerea: ”Când am ridicat capul, era vânătă!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *