Învățământul botoșănean este din nou în doliu după ce un apreciat profesor a trecut la cele veșnice. Este vorba despre profesorul Viorel Mărâi, din Păltiniș, care s-a stins din viață miercuri, 30 august.
Acesta a studiat la Liceul Pedagogic din Suceava și apoi a absolvit Conservatorul ”George Enescu” din Iași. Viorel Mărâi a fost profesor la Liceul Ștefan Luchian din Botoșani și era iubit atât în rândul cadrelor didactice, cât și al elevilor.
„Un om cum rar se nasc, de o bunătate aparte și un profesionist desăvârșit. Tare mult m-a întristat această veste”, spune o fostă colegă din învățământ, care a anunțat moartea cadrului didactic.