Deşi are o categorie superioară de clasificare Maternităţii Botoşani, Spitalul municipal Dorohoi continuă să direcţioneze cazurile grave la Botoşani. Nu mai puţin de trei cazuri au fost direcţionate de la unitatea spitalicească de la Dorohoi, care dispune, conform clasificării de dotări mai bune şi de o finanţare mai bună, la Maternitatea Botoşani pentru a fi rezolvate. Este vorba de o femeie de 28 de ani din Vârfu Câmpului care a fost internată la Dorohoi, sarcina fiindu-i monitorizată de medicii specialişti de acolo. Pentru că sarcina a fost cu probleme, medicii dorohoieni au direcţionat cazul la Botoşani. Tânăra mămică a fost operată la Botoşani şi în prezent este în afara oricărui pericol. De asemenea, alte două mămici, una de 30 de ani din Cordăreni, iar alta de 27 de ani, au fost trimise dintr-un spital de gradul IV într-unul de gradul V pentru tratament.
“Medicii de acolo nu au fost rău intenţionaţi. Nu au avut cu ce lucra. Într-un spital gradul IV, care teoretic este mai mare ca al nostru, trebuie să fie asigurate anumite gărzi, pentru ca medicul să poată rezolva anumite cazuri. Aşa se ajunge ca noi cu bani foarte puţini, să rezolvăm cazurile celor cu bani mai mulţi”, a declarat medicul Camelia Todică, din cadrul Maternităţii Botoşani.
Cadrele medicale susţin însă că acele clasificări s-au făcut în pripă şi s-a ajuns la situaţia de a trata, în continuare, cazurile direcţionate de la alte spitale, însă pe bani mai puţini.
„Noi nu ne supărăm că aceste cazuri au fost trimise la noi, ci doar că în cazul nostru statul dă bani mulţi spitalelor care nu rezolvă cazuri şi bani mai puţini celor care le rezolvă”, a adăugat medicul Camelia Todică.