Un cunoscut om de afaceri din Botoșani, condamnat într-un dosar penal privind dezmembrarea unei mașini închiriate

Un cunoscut om de afaceri din Botoșani a fost condamnat într-un dosar penal privind dezmembrarea unei mașini închiriate. Botoșăneanul, al cărui nume nu îl facem public deocamdată, pentru că sentința nu este definitivă, a fost condamnat de Judecătoria Iași, în primă instanță, la opt luni de închisoare cu executare.

În calitate de administrator al unei firme de dezmembrări din Cătămărăști Deal, acesta a achiziționat două autoturisme VW Jetta pentru dezmembrare, însă ambele autoturisme au fost închiriate de doi indivizi de la o firmă din municipiul Iași. Imediat după ce au închiriat mașinile, indivizii au mers cu ele la firma de dezmembrări din Cătămărăști și le-au cedat, în vederea dezmembrării acestora.

Potrivit unor surse din dosar, doar o mașină a fost dezmembrată, pentru că indivizii care le închiriaseră au fost arestați. Ulterior, mașinile au fost depistate la centrul de dezmembrari, una tăiată, inclusiv seriile de sasiu, și cealaltă completă, care era pregătită pentru dezmembrare.

În același dosar, firma din Cătămărăști Deal a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 200.000 de lei și la plata unor despăgubiri civile de 38.400 de euro, plus 600 de euro lunar pentru fiecare lună întârziere la plata acestor despăgubiri, care se achită începând cu septembrie 2023.

Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de zece zile.

Mărturisiri dureroase! Mama Alexandrei, mămica moartă la maternitate: Eu am avut încredere în oameni, în colegele mele, în sistem…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Solutia pe scurt:

În baza art. 396 alin.2 Cpp, condamnă pe inculpatul MERENCA GEORGE -DANIEL, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. 1 raportat la art. 35 alin.1 C.pen. (3 acte materiale). În baza art. 72 Cp. deduce durata reţinerii, de la 20.02.2020, ora 12:35, până în data de 21.02.2020, ora 12:35. *** În baza art. 396 alin.2 Cpp, condamnă pe inculpatul PRICOP NECULAI, la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. 1 raportat la art. 35 alin.1 C.pen. (3 acte materiale), cu aplicarea art. 41 alin.1 C.p. În baza art. 96 Cp, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dispuse prin s.p. 1906/05.09.2022 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la 20.09.2022 şi adaugă pedeapsa de 1 an închisoare, din prezenta cauză, la pedeapsa anterioară, de 1 an şi 9 luni închisoare, rezultanta fiind închisoarea de 2 ani şi 9 luni. În baza art. 72 Cp. deduce durata reţinerii, de la 20.02.2020, ora 13:15, până în data de 21.02.2020, ora 13:15. *** În baza art. 396 alin.2 şi 10 Cpp, condamnă pe inculpatul ILA? CEZAR, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tăinuire în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 270 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin.1 Cp, la pedeapsa închisorii de 8 luni şi la pedeapsa amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii, potrivit art. 62 C.p., în cuantum de 40.000 de lei, compusă din 200 de zile-amendă a câte 200 de lei ziua. În baza art. 67 alin.2 C.p. aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de la art. 66 lit.a şi b C.p. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 C. p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de la art. 66 lit.a şi b C.p. *** În baza art. 396 alin.2 şi 10 Cpp, condamnă pe inculpatul MAGIC CAR ENGINE SERVICE SRL, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tăinuire în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 270 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin.1 Cp., la pedeapsa amenzii de 200.000 de lei, compusă din 200 de zile- amendă a câte 1.000 de lei ziua-amendă. În baza art. 25 Cpp, respinge ca rămasă fără obiect acţiunea civilă exercitată de partea civilă FM AUTO NOVA GRUP SRL. În baza art. 25 Cpp, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă RENTKRAFT SRL şi obligă toţi inculpaţii, Merenca George Daniel și Pricop Neculai, MAGIC CAR ENGINE SERVICE SRL şi Ilaş Cezar să achite, în solidar, părţii civile, următoarele sume, cu titlu de despăgubiri civile: – 13.200 de euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii şi dobânda legală calculată de la 01.03.2020 până la achitarea integrală a sumei – 25.200 de euro echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii şi dobânda legală calculată de la 29.08.2023 până la achitarea integrală a sumei – 600 de euro lunar, pentru fiecare lună întreagă scursă din septembrie 2023 inclusiv, până la achitarea sumei de 13.200 de euro. În baza art. 404 alin. 4 lit.c Cpp, dispune extinderea măsurilor asigurătorii luate prin încheierea din 21.04.2022, până la concurenţa sumei de 38.400 de euro. Executorie. Despre extindere se va înştiinţa Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, pentru a se desemna organele de cercetare penală care vor contribui în timpul cel mai scurt la efectuarea formalităţilor de publicitate a extinderii sumei garantate cu sechestrele deja înfiinţate. În baza art. 274 alin. (1) şi 2 C. proc. pen. obligă pe inculpaţii Ilaşcu Cezar şi MAGIC CAR ENGINE SERVICE SRL, la plata sumei de 1.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar pe inculpaţii Merenca George Daniel ?i Pricop Neculai, la plata sumei de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei. Pronunţată la 28.08.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *