Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu ce ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi au desfășurat. luni, activități pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în zona de competență.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 60 de persoane, trei dintre acestea fiind conduse la sediul poliției, au fost controlate patru societăți comerciale și 15 autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2.000 de lei, 6 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.