Un protest pentru Alexandra Ivanov, tânăra gravidă moartă în Spitalul din Botoșani, planificat duminică după-amiază în Piața Victoriei, s-a transformat într-unul împotriva situației generale, în contextul exploziei de la Crevedia, Dâmbovița, potrivit Libertatea.
În jur de o sută de persoane au protestat în fața Guvernului. Printre ei și Vlad, fratele Alexandrei, care a venit din Botoșani pentru protest.
„Autoritățile nu au făcut nimic în afară de a ne da un sprijin de 50.000 de lei”, spune acesta. Are un tricou pe care este imprimat chipul surorii lui. Vlad spune că deocamdată copiilor Alexandrei nu le-a explicat ce a pățit mama lor, că ei nu au înțeles încă ce se întâmplă.
Vlad spune că în urma cazului Alexandrei, mai multe persoane l-au contactat, sesizând și ele rele tratamente de la aceeași maternitate.
„Doar că în acele cazuri nu s-a ajuns până la moarte”, spune Vlad. Va încerca să se folosească de aceste mărturii în proces, iar săptâmâna viitoare familia lui va lua parte la primele audieri din cadrul anchetei. La protest a venit și artistul Tudor Chirilă.
„Crimă cu repetiție”
„Cerem iertare familiei Alexandrei că în zeci de ani nu am putut să avem un sistem de sănătate care să nu mai trateze mamele așa”, spune Cristian Șoimaru, jurist de profesie.
El declară că „Ce s-a întâmplat cu Alexandra este o crimă cu repetiție”.
„Sperăm că mai sunt în țara asta procurori care lucrează doar pentru placul inspecției judiciare sau a CSM-ului ci pe placul legii”, adaugă juristul despre ancheta promisă de autorități.
„Drepturile trebuie să vină natural, nu să fie cerute”
În jur de 50 de persoane se adunaseră la protest în jurul orei 18.00. „Sistemul nu ne poate anestezia pe toți” sau „Tragedia Alexandrei ne-a trezit” e scris pe pancartele lor. Andreea Oprea are 38 de ani și are un copil de 6. Ea spune că a venit la protest pentru că „a ajuns la saturație”. Are o pancartă pe care scrie „Aerul este un drept, nu un privilegiu”. Este de părere că trebuie să beneficiezi de drepturile tale, nu să te lupți pentru ele și s-a gândit că și ea ar fi putut fi în locul Alexandrei: „Drepturile trebuie să vină natural, nu să fie cerute”.
„Mame sau nu, femei, bărbați, tineri sau mai puțin tineri ieșim toți cei care nu tolerăm violența obstetrică și neglijența criminală cu care sunt întâmpinate femeile în prea multe din cabinetele, spitalele și maternitățile României”, au scris organizatorii protestului „NU AM AER”, Asociația Mame pentru Mame și Centrul Filia, pe pagina de Facebook a evenimentului.
„Motive la fel de puternice de a le spune autorităților că nu mai putem”
După exploziile de sâmbătă, 26 august, din Crevedia, Dâmbovița, în urma cărora două persoane și-au pierdut viața și alte 56 au fost rănite, deja tot mai multe persoane au decis să se alăture protestului. „Diseară e un protest în Piața Victoriei pentru Alexandra, tânăra lăsată să moară la Maternitatea din Botoșani. Însă și tragediile de la 2 Mai și Crevedia sunt motive la fel de puternice de a le spune autorităților că nu mai putem, nu mai avem aer, ne sufocăm sub incompetența și corupția lor!”, a fost și mesajul jurnalistei Emilia Șercan de astăzi.
Organizatorii au venit de la început cu o serie de solicitări, printre care: Transparență totală în legătură cu ancheta de la Botoșani; Asigurarea unui sistem funcțional de avertizare de interes public, care să protejeze avertizorii din interiorul instituțiilor de sănătate și, astfel, să faciliteze sesizarea neregulilor; Includerea în planul obligatoriu anual de Educatie Medicala Continua (EMC) pentru cadrele medicale a unei ponderi de 20% care poate fi obținută exclusiv prin participarea la cursuri despre relația și comunicarea cu pacienții, colaborarea în echipa medicală și îngrijirea centrată pe pacient; Introducerea unei linii telefonice verzi 24/7 pentru sesizarea abuzurilor asupra femeilor în maternități (Ministerul Sănătății în colaborare cu Ministerul Familiei și Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse) care să pună în mișcare o procedură rapidă de intervenție.
Tânăra din Botoșani a sunat la 112 în seara de 17 august, după ce începuse să sângereze. Era însărcinată și avea dureri mari. O ambulanță a preluat-o de acasă, din Botoșani, iar la ora 23.05 era deja la Maternitatea Spitalului Mavromati. Acolo i s-a spus că i se va face un chiuretaj a doua zi, când va veni medicul ginecolog care îi urmărea sarcina, arată raportul preliminar al Ministerului Sănătății. Au urmat ore de agonie pentru tânăra femeie, iar fratele ei a publicat mesajele schimbate pe telefon cu soțul. Ultimul scrie de Alexandra, la ora 07:05, vineri de dimineață, era către mama ei: „Nu am aer”. La ora 7:35 Alexandra a intrat în șoc, iar la ora 8:20 a fost declarat decesul, la Terapie Intensivă, potrivit Libertatea.