Clădirea Secției Exterioare de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani face obiectul unui proiect de reabilitare energetică, de reamenajare și modernizare a etajelor IV și V, a vestiarelor din zona de demisol și desființarea mansardei și montarea de panouri fotovoltaice. Contractul de finanțare prin PNRR pentru acest proiect a fost semnat pe 19 decembrie 2022, transmite printr-un comunicat Consiliul Judetean Botoșani.
„În parteneriat, Consiliul Județean și Spitalul „Mavromati” au depus pe PNRR proiectul de renovare și modernizare a secțiilor din Maternitate. S-a obținut finanțarea, s-a realizat deja Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și s-a trecut în etapa Proiectului Tehnic”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
În urma realizării DALI, valoarea eligibilă a investițiilor care vor fi făcute la Maternitatea Botoșani este de 4.769.951,69 euro, iar valoarea neeligibilă a lucrărilor, asumată de către Consiliul Județean Botoșani este de 491.922,46 euro. Lucrările neeligibile sunt cele de reamenajare și modernizare a etajelor IV și V, precum și a vestiarelor din zona de demisol. Prin proiect vor fi realizate și patru stații de reîncărcare finanțate prin PNRR și una din fondurile Consiliului Județean Botoșani.
„Modernizarea sistemului sanitar botoșănean a fost mereu în prim-planul atenției Consiliului Județean Botoșani. An de an s-au făcut investiții importante în modernizarea clădirilor Spitalului Județean, în dotarea cu echipamente de ultimă generație. Din păcate, comportamente individuale iresponsabile ale unor cadre medicale aruncă o umbră asupra acestor eforturi făcute în ultimii trei ani de Consiliului Județean Botoșani. Dacă parte umană ține de fiecare individ în parte, de nivelul de empatie pe care fiecare dintre noi îl are, noi, ca administrație, vom face tot ceea ce este omenește posibil pentru a dezvolta baza materială a spitalului, așa cum am făcut-o și în ultimii ani ”, a conchis Doina Federovici.
De douazeci de ani tot au fost lucrari de zeci de milioane de euro. Oamenii trebuie modernizati sa iasa din egoism si din lupta oarba pentru bani. Comisioane la CJ, onorarii la doctori care au salarii de 4000 de euro si iata unde am ajuns. Ne distrugem ce avem mai de pret mamele si copii.