Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a ajuns, joi, la Botoşani, iar în timpul vizitei a făcut referire şi la cazul Alexandrei, tânăra de 25 de ani care a fost lăsată să moară în Maternitate. Oficialul guvernamental a zis că trebuie să se facă dreptate în acest caz, subliniind că nu pierderea locului de muncă ar fi suficientă, ci şi pierderea libertăţii.
„Vreau să transmit condoleanţe familiei îndoliate şi îmi exprim regretul profund pentru cele întâmplate. Este inadmisibil ca în anul 2023 să asistăm la o asemenea tragedie. Spun inadmisibil şi … categoric vinovaţii trebuie să plătească. Trebuie să înceteze o dată pentru totdeauna astfel de situaţii. La fel şi aici, în acest domeniu al sănătăţii, în decursul ultimilor ani, medicii au beneficia din partea statului de creşteri salariale. Ştim cu toţii că se fac investiţii, că sănătatea reprezintă o prioritate. Pe perioada pandemiei ei au fost declaraţi îngeri în halate albe, dar, vedeţi dumneavoastră, există şi aceste cazuri care aruncă ca o pată, ca o durere asupra întregului popor. Sunt aceste cadre medicale care nu au înţeles importanţa jurământului pe care l-au depus atunci când au ales această meserie. Categoric pentru aceştia trebuie să existe şi sancţiuni drastice. Dacă acestea înseamnă nu doar pierderea locului de muncă, dacă acestea înseamnă chiar şi pierderea libertăţii, trebuie mers până la capăt. Fiecare dintre noi trebuie să ne punem în situaţia acelor copii care au rămas fără un părinte, acelui soţ şi să ne imaginăm că am fi putut fi noi. Trebuie făcută dreptate! Şi cine doreşte să muncească în orice domeniu de activitate trebuie să respecte în primul rând pe cetăţeanul pentru care a ales să muncească, trebuie să respecte legea, pentru a putea fi mai departe şi el respectat şi pentru a putea fi apreciat. Este nedrept ca o întreagă categorie socio-profesională să fie denigrată pentru aceste excepţii. De aceea, cei care au greşit să plătească şi această plată să se realizeze într-un termen foarte scurt”, a spus ministra.