Botoșăneanul care s-a înecat, vineri seară, în Marea Neagră după ce a încercat să salveze un băiețel de șase ani, a fost condus, joi, pe ultimul drum. Cosmin Marius Bîrzu ar fi împlinit pe 18 noiembrie 36 de ani. De profesie agent de poliție de penitenciare, Cosmin Marius Bîrzu era căsătorit și era tatăl a doi copii. Lucra la dispeceratul de la Penitenciarul Botoșani și era apreciat de toți colegii.
De altfel, la înmormântarea sa au venit zeci de colegi, rude îndoliate, dar și foarte mulți prieteni. Cu toții spun că era un om care voia mereu să ajute, era optimist, cu un suflet bun și era un om de echipă. Cosmin a fost înmormântat la cimitirul din Tulbureni.
11 scafandri au căutat în mare trupul acestuia
Vineri seară, în timp ce se afla în concediu la mare, a sărit în apă pentru a salva un băiețel în vârstă de șase ani, care nu mai putea ajunge la mal. El a fost luat de curenții apei, dispărând în mare.
O tânără din Constanța a văzut întreaga scenă și a sunat la 112, cerând sprijinul angajaților de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. La fața locului au ajuns și 11 scafandri constănțeni, care au început căutările. Oprite pe timpul nopții de vineri spre sâmbătă, căutările au fost reluate sâmbătă toată ziua, însă botoșăneanul nu a fost găsit.
Corpul neînsuflețit al acestuia a fost adus de valuri la țărm, el fiind identificat, duminică dimineață, în zona plajei Azur, între Eforie Sud și Eforie Nord. Autoritățile din Constanța au confirmarea că persoana este tânărul din Botoșani care a dispărut pe 18 august în Marea Neagră, în zona plajei Steaua de Mare.