Cei doi absolvenți de liceu susțineau examenul la limba și literatura română, luni, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” când au fost prinși copiind. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean spun că un elev este de la Grupul Școlar Flămânzi, iar celălalt de la Colegiul Mihai Eminescu. Unul dintre candidați a fost prins chiar de către reprezentanții Comisiei de monitorizare a examenului, respectiv de inspectorul general al IȘJ, Ada Macovei și reprezentantul Ministerului Educației.
„Unul a fost prins de comisia de monitorizare. În momentul când cei din comisie au intrat în sală, copilul a scăpat fițuicile, iar al doilea a fost prins de comisia de examen din centrul de examen, când s-au dus la ștampilat lucrarea. Avea fițuica foarte bine ascunsă, numai un colț se vedea„, a declarat Carmen Nechita, inspector școlar în cadrul IȘJ.
Cei doi candidați nu mai au voie să susțină examenul de bacalaureat timp de două sesiuni.
„Se va cere notă explicativă și de la profesorii supraveghetori, pentru că au semnat o fișă de atribuție în care se spunea foarte clar că trebuie să anunțe elevii și că elevii au luat la cunoștință toate aceste chestiuni. Vom vedea ce va hotărâ comisia națională cu acești profesori„, a adaugat Carmen Nechita.
Reprezentanții IȘJ susțin că până la finalizarea examenului, respectiv ora 12, mai pot apărea astfel de situații. De asemenea, șase vicepreședinți, profesori universitari nu s-au prezentat la examen în comisii și au fost înlocuiți cu inspectori școlari și directori din unitățiole de învățământ, potrivit metodologiei.
La proba de luni de limba şi literatura română s-au înscris 3448 candidaţi, iar 3397 au fost prezenţi. 51 au absentat şi alţi 193 au fost cu proba echivalată. Doi absolvenţi de liceu au fost eliminaţi.