Botoşăneanul Bogdan Ota a fost coleg de şcoală cu Irina Pietraru, ştirista de la Antena 3, fiica fostului director al Direcţiei pentru Cultură Botoşani

Botoşăneanul Bogdan Ota, ajuns pe locul II, în finala concursului „Norvegienii au talent”, a fost invitat, duminică seară, pentru prima dată într-o emisiune la un post românesc de televiziune. Fiul medicului botoşănean, Alexandru Ota, a povestit în emisiunea „Sinteza zilei” de la Antena3,   traseul său în ţara care l-a adoptat după ce în România a încercat să-şi facă o carieră în muzică fără să reuşească.

Tânărul, absolvent al Liceului de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani şi al Conservatorului din Iaşi, şi-a amintit chiar şi de o întâmplare mai puţin fericită, cînd a dorit să se transfere la Universitatea de Muzică din Bucureşti, însă a fost blocat de profesorii ieşeni care i-au dat nota 1 pentru a repeta anul universitar astfel încât să nu poată părăsi instituţia ieşeană. 

Fiind o emisiune aniversară, datorită celor 6 ani pe care postul de televiziune i-a împlinit duminică, în studio s-au aflat vedetele postului printre care şi botoşăneanca Irina Pietraru, fiica fostului director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Botoşani, Dana Pietraru. Irina a fost colega de şcoală, în clasele I-II, cu româno-norvegianul Bogdan Ota, ocazie pentru cei doi de- a se reîntâlni. Fosta lui colegă şi-a amintit în emisiune o întâmplare petrecută când cei doi erau în clasa a II-a şi doreau să facă un spectacol de muzică şi poezie la Teatrul Mihai Eminescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *