Bunica celor doi copilași, aruncați de mamă pe geam, face dezvăluiri emoționante despre relația dintre cei doi soți. Florica Babii ne-a declarat că între cei doi nu existau scandaluri și bătăi, iar Alexandru o iubea enorm pe Lorela și pe cei doi copii. Femeia spune că și-ar fi dorit ca nora sa să îi spună dacă se simtă copleșită sau are nevoie de ajutor, dar nu a făcut niciodată acest lucru. Mereu spune că așa e firea ei, mai retrasă și atunci soacra nu a bănuit că aceasta ar avea vreo suferință.
„Nu știu nimic. Ea nu a spus la nimeni nimic. Nu se certau. Băiatul nu a fost acasă de trei luni de zile, îi trimitea bani. Eu vorbeam cu ea, dacă stăm în aceeași curte, cum să nu vorbesc? Ea a fost la o cumnată de -a ei, nu a spus nimic, a venit acasă cu copiii, s-a dus înapoi și când s-a dus… bună dusă. Eu atunci am zis că se duce la prietena ei pe care o are aici în sat, că se ducea mereu la ea și stătea cu copiii. Așa am crezut că e la prietena ei atâta tot”, ne-a mărturisit femeia.
Ea spune că nu bănuia că nora sa ar suferi de depresie sau ar fi avut alte probleme.
„Nu mi s-a plâns de nimic. Nu a dat nimic de bănuit ca eu să îmi dau seama că ea are depresie. De unde să îmi dau eu seama? Că ea a zis că așa e firea ei, mai rece, mai închisă. Eu de unde să îmi dau seama că firea ei rece de fapt e boală? Nu sunt psiholog, psihiatru. Ea avea grijă de copii, îi spăla, îi îngrijea, le cumpăra tot ce aveau nevoie. Suntem distruși. Celălalt copil… trebuie să meargă băiatul să dea semnătură să îl scoată de la aparate. Așteaptă să se ducă băiatul”, spune femeia.
Tatăl copiilor, distrus de durere
Tatăl copiilor este distrus de durere, potrivit mamei acestuia. Femeia nu știe cum să îi mai aline suferința. El trebuie să ia o decizie extrem de grea pentru că fiul cel mare este la spital, în moarte cerebrală, și urmează a fi deconectat de la aparate.
„E distrus. Și-a iubit copiii din tot sufletul. Și pe ea a iubit-o, dar nu știu ce s-a întâmplat. Comentarii sunt multe, dar nu e adevărat. Mesajul pe care l-a dat ea, nu e adevărat ce a scris acolo. Da, poate că s-a măritat cu Alex ca să plece de acasă, poate acesta a fost un motiv, că a zis că îi pare rău că s-a măritat cu Alex. Și acum după ce a făcut doi copii și i-a crescut până la vârsta asta, să se ducă să facă așa ceva? În fiecare casă este câte ceva. Eu cred că nu există casă în care să nu fie și ceartă, dar nu îți iei copiii și faci așa. Ei nu s-au văzut de trei luni de zile. El a lucrat la București. Într-o lună de zile 35 de milioane i-a trimis. De ce spune ea că nu avea bani să ia jucării și haine la copii?”, spune, pentru BotosaniNews, soacra.
În timp ce stă la priveghiul fiului său de doi anișori, Vladimir, se gândește cu teroare că nici cel mare nu i se va întoarce viu acasă.
„De ce mie? De ce mi s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu să merit așa ceva?”, sunt cuvintele pe care Alexandru, tatăl copiilor, le strigă în permanență de când a aflat de tragedie, potrivit mamei acestuia.
Nu s-a așteptat nicio secundă ca cea pe care a ales-o să fie mama copiilor săi va recurge la un asemenea gest.
Mămica de 23 de ani, care și-a aruncat copilașii pe geam, la un hotel din municipiul Botoșani, are 23 de ani și este din comuna Albești. Ea a fost reținută pentru 24 de ore.